În primele două sezoane, Love, Death and Robots și-a făcut bine numele, oferind nenumărate scurtmetraje animate care acoperă SF și horror – și uneori ambele în același timp. A fost sângeroasă și viscerală, dar și adesea neuniformă. Pentru fiecare tratat inteligent despre natura umanității, a existat un gorefest care a fost sângeros și șocant și puțin altceva. Dar cu volumul 3, obținem, probabil, cea mai puternică colecție de până acum: nouă scurte de gen fără o legătură slabă între ele.
Poate cel mai impresionant lucru despre cel de-al treilea sezon este cât de variate sunt pantalonii scurti, care durează de la șapte la 21 de minute. Preferatul meu personal este „The Very Pulse of the Machine”, regizat de Emily Dean, care urmărește un astronaut blocat pe luna Io a lui Jupiter. În timp ce târăște cadavrul unui coleg mort înapoi în siguranță printr-un peisaj pustiu, începe să halucineze… probabil. Ar putea fi drogurile care o țin în viață sau ar putea fi planeta inspirată de Moebius care îi vorbește direct. Oricare ar fi, este minunat de urmărit și se termină într-o notă deosebit de poetică.
Alte atracții includ „Bad Travelling” de David Fincher, o poveste înfiorătoare despre un grup de marinari abordați de un crab uriaș înfometat care îi obligă să-și reevalueze prioritățile. Este remarcabil nu doar pentru dilemele sale morale, ci și pentru realismul terifiant cu care își redă monștrii și viscerele. Este chestia coșmarurilor. În mod similar, „Jibaro”, din regizorul Alberto Mielgo, este o viziune terifiantă în care un cavaler surd urmărește întregul său pluton fiind ucis de o sirenă de aur înainte ca cei doi să se înfrunte într-o luptă dezorientată, fără cuvinte. „Swarm” își imaginează ce s-ar întâmpla dacă oamenii ar încerca să înrobească o rasă pașnică de insecte extraterestre. Spoiler: nu merge bine.
Poate cel mai impresionant lucru la volumul 3 din Dragoste, moarte și roboți este că până și poveștile aparent generice se dovedesc a fi interesante. Scurtmetrajul cu zombi simbolic – „Noaptea mini-morților”, regizat de Robert Bisi și Andy Lyon – prezintă o vedere de pasăre asupra unei apocalipse de strigoi, arătând o versiune accelerată a evenimentelor cu un stil de artă adorabil care o face să arate ca un strigoi. spin-off StarCraft. Este aproape ca un timelapse al morții noastre în mâinile zombilor. Și apoi există două povești care încep cu o grămadă de soldați cu arme care explorează niște munți – dar cei doi merg în direcții foarte diferite. „Kill Team Kill”, din regizorul Jennifer Yuh Nelson, este o luptă grotească veselă cu un urs mecha, în timp ce „In Vulted Halls Entombed”, regizat de Jerome Chen, începe chiar Call of Duty înainte de a se transforma în Returnal.
Volumul 3 chiar adaugă continuitate seriei antologice cu revenirea celor trei roboți, care călătoresc din nou prin rămășițele omenirii pentru a încerca să afle cine am fost în „Exit Strategies”, regizat de Patrick Osborne. De data aceasta, ei se concentrează pe adăposturile noastre apocaliptice, de la tabere de supraviețuire hardcore și petroliere modernizate la locuri de joacă pentru miliardari tehnologici la buncăre subterane pentru elita politică. Este sumbru și hilar și se termină cu realizarea importantă a faptului că „oamenii sunt de fapt cel mai rău”.
Nu există neapărat o linie directă care leagă cele nouă filme dincolo de faptul că toate sunt scurtmetraje animate care explorează SF și groază. Unii au mult sânge, iar alții sunt contemplații profunde asupra viitorului umanității – iar alții le au pe ambele. Dar acel țesut conjunctiv nu este cu adevărat necesar aici, când fiecare dintre pantaloni scurți este atât de distinct și interesant. Da, primești multă moarte și roboți (și puțină dragoste). Dar principalul remarcabil al volumului 3 este că, ei bine, nu există un remarcabil: iată nouă filme excelente de gen care se simt toate foarte diferite unele de altele. Omenirea poate fi cea mai rea, dar cel puțin putem face niște lucruri interesante.