Cele mai multe specii de pești se odihnesc, chiar dacă mai puțin printr-un somn obişnuit și mai mult printr-o inactivitate.
Somnul este definit printr-o serie de manifestări caracteristice, precum pleoapele închise și un anumit model al undelor cerebrale din neocortex. Prin urmare, este relativ uşor pentru cercetători să determine când o persoană, un alt mamifer sau o pasăre se află în stare de somn.
Această definiție este însă problematică atunci când vine vorba despre pești, deoarece aceştia nu au neocortex şi nici pleoape. Ca atare, cercetătorii trebuie să se bazeze pe observarea comportamentului acestora pentru a determina când aceştia se află în stare de somnolenţă.
În mod obișnuit, atunci când un pește este „adormit” se pot observa patru caracteristici principale: (1) o inactivitate pentru o lungă perioadă de timp; (2) o poziţie de repaus; (3) o rutină zilnică (sub forma unui repaus care are loc în același timp și în același mod, în fiecare zi și (4) o sensibilitate scăzută în raport cu mediul său (îi este greu să trezească).
Modul în care aţipesc peștii diferă de la o specie la alta. De exemplu, s-a observat că peştii tilapia se odihnesc pe fundul apelor, în timp ce somnul pitic a fost observat în timp ce dormea la un unghi de 10-30 grade faţă de fundul apei, având coada plată și înotătoarele alungite. În plus, unele specii de biban au fost observate dormind pe sau sub buşteni, în timp ce peștii din jurul unui recif de corali se ascund de multe ori în crăpăturile acestuia pe timp de noapte.
În perioada de odihnă, la multe specii de pești s-a constatat reducerea ritmului cardiac și a celui respirator, precum şi faptul că gura, aripioarele și ochii se mişcă mai puţin. La câteva specii de rechini sensibilitatea acestora faţă de mediul înconjurător s-a redus atât de mult, încât cercetătorii au putut chiar să-i ridice și să-i transporte până la suprafața apei fără vreo reacţie din partea lor.
Interesant, unele specii de pești par să nu doarmă niciodată. Atât macroul, cât și lufarul înoată în permanentă și, deși pe timp de noapte aceştia înoată mai puţin decât în timpul zilei, ei rămân în permanenţă sensibili la stimuli. O anumită specie de rechini, California horn shark – din apropierea coastelor Californiei, este mult mai activă pe timp de noapte, deși chiar și în timpul zilei rămâne receptivă la stimuli. Alți peşti care nu par să doarmă sunt cei care trăiesc în bancurile mari. O teorie susține că unii dintre aceştia ar fi în măsură să intre într-o stare de odihnă având ochii deschiși.
Alţi pești nu dau niciun semn că ar adormi atâta timp cât sunt tineri, dar ajung să adoarmă odată ce ajung la maturitate. O altă categorie este reprezentată de peştii care dorm în mod normal pe timp de noapte, cum ar fi Tautoga anitis, dar care nu mai prezintă semne că ar adormi în timpul perioadelor de migrație și de reproducere.
Peştii chichlid și threespine stickleback renunță la somn în perioada de incubaţie a ouălelor, nu neapărat pentru a le proteja, ci pentru a le ventila (asigurând astfel, în mod continuu, oxigenul necesar embrionului).
Într-un studiu din anul 2007, mai mulţi cercetători au deranjat fără milă un grup de peşti zebra lovind uşor într-un acvariu și chiar generând zgomote cu ajutorul unui difuzor subacvatic. Complet lipsiţi de somn în timpul perioadei lor de odihnă, peştilor zebra le-a fost ulterior mult mai greu să se trezească şi s-a constatat o reducere semnificativă a mişcărilor gurii și a aripioarelor acestora.
Lovirea uşoară a acvariului pare să fi fost o metodă populară printre cercetătorii care au studiat somnul peștilor, astfel încât în anul 2011 unii biologi de la New York University au folosit această tehnică pentru a arăta că peștii din categoria speciilor cavernicole nu dorm mai mult în comparaţie cu vecinii lor care trăiesc la suprafață.
Observând patru specii de pești care provin din partea de nord-est a Mexicului, o specie de peşte de suprafață, Astyanax Mexicanu, precum și trei specii cavernicole, Pachon, Tinaja și Molino, oamenii de ştiinţă au descoperit că peştii de suprafață dorm de aproximativ 4 ori mai mult decât peştii ce trăiesc în peşteri (800 minute în 24 de ore, comparativ cu 110-250).
Încercând să afle de ce peștii din peșteri dorm mai puțin, oamenii de ştiinţă care au realizat studiul din anul 2011 au împerecheat peștii de peșteră cu peștii de suprafață (pentru a observa trăsăturile lor înăscute care ar putea să le influenţeze somnul). Remarcabil, fiecare hibrid a moștenit o nevoie mai mică de somn care este specifică peștilor de peșteră și, ca rezultat, cercetătorii au ajuns la concluzia că există o cauză genetică care influenţează somnul şi că gena peștelui de peşteră (care are nevoie de o perioadă mai mică de somn) a fost dominantă.
